line_gbg70.gif (2214 bytes)

News Media
line_gbg70.gif (2214 bytes)

Au zis ca ne dau bani daca spunem ca sintem romani

Istroromanii din Croatia isi pastreaza traditiile dar si demnitatea in fata politicienilor din Romania

© Alsys-data
Marti, 24 Februarie 2004

Am fost in satul Zejane din Croatia, satul in care se considera ca s-a pastrat cel mai bine dialectul istroroman ca limba a satului. In spatele frazelor din lucrarile de specialitate am gasit oameni bucurosi sa primeasca oaspeti, care se crispau din primul moment in care isi dadeau seama ca limba lor incepe sa fie inteleasa de cineva venit din Romania. Singurii romani pe care ii cunosteau erau lingvistii veniti in vizita pentru diferite studii si politicienii care au incercat sa-i faca pe cei din Zejane sa se declare romani.

Daca n-ai vedea autostrazile bine puse la punct nici n-ai crede ca esti in alta tara decit in Romania. Cum Peninsula Histria a fost multa vreme teritoriu venetian, mai toate localitatile din aceasta zona au nume atit in italiana, cit si in croata. Sintem in Croatia si, urcind spre munte dinspre litoralul marii Adriatice, undeva, pierdut intre vai, la capatul unor drumuri desfundate, este satul Zejane. Locul unde se spune ca s-a pastrat cel mai bine dialectul istroroman.

In limba satului, “Klopote”

Am ajuns la Zejane cu doua ore intirziere, soferul cu experienta care s-a oferit sa ne duca acolo a reusit sa se rataceasca de mai multe ori pe drumurile din ce in ce mai accidentate. Intr-un tirziu, masina iese de pe drumul forestier si sintem dintr-o data intr-un sat cu case cu un etaj, construite una in alta, inghesuite. Din loc in loc, masina italiana din fata usii iti arata ca esti in secolul XX. Nimeni nu vorbeste limba engleza, dar soferul nostru, un italian, isi rascumpara greseala si se intoarce la noi victorios: “Femeia cu care am discutat vorbea italiana cu un accent nordic, nu pot sa-mi dau seama de unde... dar mi-a spus unde-l gasim pe Doricic”

De fapt, aproape toti cei de aici vorbesc si italiana, ne explica mai tirziu Doricic.

Ivo Doricic este singurul localnic care stie limba engleza, asa ca el este translatorul satului pentru turistii care se aventureaza in zona fara sa vorbeasca limba croata. Cind am ajuns, cei de la Discovery filmau aici de doua zile. Ivo i-a dus la un var de-al sau, Mauro Doricic, unul dintre localnicii care au facut un grup folcloric. Mauro si grupul sau au mers cu dansurile si cintecele traditionale din Zejane pe la festivalurile din Europa...

“Cum se numeste grupul?”, intreb.

“Zejanski Zvoncari”, imi raspunde Ivo.

“E in limba satului?”

“Nu, e in Croata.”

Cind il intreb ce inseamna, imi explica ca este vorba despre niste clopote care sint agatate de costumul dansatorilor. In limba satului: “Klopote”.

“Doar 130 de oameni mai vorbim limba satului”

Mauro si sora lui, Sandra, au promis echipei de la Discovery ca vor purta la filmare costumele populare. Pina atunci au pus masa pe prispa casei lor, una dintre cele ridicate la marginea satului. Ne spun destul de repede ca limba satului lor este zejanski si ca este in proportie de 90a diferita de limba croata. “Doar in satul nostru se vorbeste zejanski, spune Sandra, sintem 130 de oameni care mai vorbim limba satului. Este un fel de moda printre copiii de la noi din sat sa nu vorbeasca limba noastra, dar toti inteleg atunci cind o aud.” Si Sandra, si Mauro vorbesc in croata despre limba lor. Ivo ne traduce in engleza si ne spune ca nu a existat niciodata o scoala unde sa se predea istroromana in sat, iar de citiva ani a fost inchisa pina si scoala croata. “Dar noi n-am spus niciodata limbii satului istroromana, noi vorbim zejanski!”, ne precizeaza el. Apoi ne povesteste de cei 700 de ani care au trecut de cind se spune ca se vorbeste aici limba lor... dar nu a citit nicaieri nimic despre asta. Ceva mai tirziu ne va conduce spre locul in care a fost satul vechi, unde au pastrat o cladire foarte veche din piatra, in care se coboara pina la un bazin plin cu apa, nu prea stie Ivo cum sa-i spuna in engleza, in croata nu prea inteleg eu despre ce e vorba, asa ca il intreb “si in zejanski cum ii spuneti?”. “Fintina!”, raspunde, inaintea lui Ivo, Sandra.

“Voi cum zice la asta?”

Cit eram inca la masa, Mauro si Ivo ne povesteau ca nu exista nici o carte scrisa in limba satului lor, dar toti tinerii vorbesc istroromana cu prietenii lor. Ba chiar, cu 50-60 de ani in urma, nici un copil nu vorbea limba croata pina cind nu ajungea la scoala... Acum lucrurile sint altfel. Sandra are doua fetite - Anamarija (4 ani) si Apolonijia (10 luni). Anamarija merge la gradinita si acolo, ca si in primi ani de scoala, copiii nu vorbesc istroromana. Chiar daca au prieteni in clasa care sint istroromani, le e rusine sa vorbeasca altceva decit croata.

Intr-un tirziu, rugati de toata lumea, Sandra si Mauro incep sa vorbeasca in zejanski:

“De serbare ca o fost cad”

“Da, si vremea buna”

Nu pot sa ma abtin si ii intreb “vremea buna?”. Se uita la mine amindoi si Ivo le explica celor din jur... “Da, au mai fost aici niste oameni din Romania si ei intelegeau cite ceva din zejanski, dar nu este la fel...”

Mai auzisem din cind in cind vorbindu-se macedoromana, dar acolo nu ai prea multe sanse sa intelegi ce se spune decit dupa ce te inveti cu terminatiile cuvintelor etc. Zejanski, istroromana, avea expresii intregi pe care puteam sa le inteleg...

La masa se asaza imediat un batrin care se grabeste sa ma intrebe “stie? cum zice la asta?”- imi arata farfuriile, furculita, ciinele, fereastra...

La un moment dat, batrinul dispare in spatele casei si se intoarce foarte mindru cu un trofeu... arata spre el si spre obiectul din lemn pe care il tine in mina... “Voi cum zice la asta?” “Furca”, zic eu nesigur... el se uita la mine ciudat... “E de la un fus, nu?”, incerc eu sa nimeresc, iar el incepe sa rida: “Fus! Fus!”. In spatele casei, are un atelier ai carui pereti sint plini de impletituri din rafie. Dupa ce ne intoarcem la masa, batrinul ma tot intreaba daca m-am casatorit, daca ii chem la nunta... Si la masa vin din ce in ce mai multe rude de-ale lui Doricic. Toti zimbesc si fac glume ca sa vada cit pot sa inteleg din ce spun ei.

“Noi sintem croati”

Ivo este cel mai tinar, dar si cel mai serios dintre cei de la masa. Toti fac glume, Ivo tine sa-si faca datoria si sa ne prezinte serios ce fac cei din sat pentru limba lor. Muzica traditionala strinsa pe trei albume, sarbatoarea lor traditionala, “pust”, si intilnirile la fiecare doua saptamini, in cladirea vechii scoli, pentru a repeta cintecele satului. In fata scolii, imi arata un teren de baschet.

Ivo imi arata un cuvint dintre graffiti-urile de pe garduri, imi spune ca este singurul cuvint in istroromana care a ramas intre cuvintele croate desenate de suporteri. Nu ma lasa sa il transcriu, asa ca uit destul de repede cum isi incurajau istroromanii echipa de baschet.

Ivo are un motiv al lui pentru care nu prea are incredere in vizitatorii din Romania: “Acum citiva ani au venit niste politicieni care ne-au spus ca ne dau bani daca spunem ca noi sintem romani... dar noi n-am zis niciodata asta... noi sintem croati... si limba pe care o vorbim este zejanski!”

In colaborare cu UNESCO, Discovery Channel a initiat o serie de emisiuni care sa atraga atentia publicului asupra limbilor care dispar. Printre cele opt limbi incluse in program, ca avind tot mai putini vorbitori, se numara si istroromana.

Istoria este in alta limba

Ivo si Sandra mi-au spus ca abia acum ei se chinuiesc sa alcatuiasca un dictionar... ei nu au avut niciodata o carte in limba lor. Toate studiile pe care le-am vazut despre istroromana erau in limba romana, iar cei de aici vorbesc limba croata...

Cind l-am intrebat pe Ivo ce a reusit sa afle despre istoria satului, acesta a inceput sa-mi povesteasca despre felul in care, in secolul al XVI-lea ar fi venit aici primii refugiati din calea turcilor. Dar, sigur, nu poate sa-mi spuna nimic...

Dansul lor traditional, cu costumul in care se combina hainele marinaresti cu blana si “clopotele” unei traditii stravechi. Cind se conving ca nu am nici o intentie de a le cere sa fie altceva decit sint, imi arata blana pe care urmeaza sa o imbrace Mauro, “Suba”, zic ei, si “Clopotele”, centura cu talangi pe care o va purta pentru filmarea din fata bisericii. Si ei spun tot biserica cladirii destul de noi in care se string satenii la sarbatori. Imi povestesc despre “popa” de la biserica lor, “Sf. Andrei”. Si cind ajungem acolo abia apuc sa ma mir cind imi dau seama ca sintem intr-o biserica catolica cu hramul “Sf. Andrei”. “Ti-am spus ca sintem croati”, imi zice Ivo. Se face tot mai tirziu si filmarea din fata bisericii se apropie de sfirsit, ne mai plimbam prin sat, iar Ivo ne arata locul din care isi incep ei carnavalul din ianuarie. Un stilp de telegraf pe care atirna o papusa de la care isi incep serbarea de inceput de an. Suba din blana de oaie, peste care se incing cu centurile cu clopote nu este decit o parte din costumul lor traditional. Palaria cu un fel de soare din hirtie creponata, cu fisii de hirtie care le acopera spatele, se numeste kumarak. Dansul stravechi pe care il interpreteaza ei e un ritual de fertilitate. Dupa ce ascultam piesele “moderne” cu inflexiuni de muzica italiana, inregistrate de grupul lui Dorici, Ivo ne aduce citeva casete cu cele mai vechi cintece ale satului. Unele dintre acestea ii sperie putin pe realizatorii documentarului. Acelasi lucru se intimpla si atunci cind Mauro si Sandra vin imbracati in haine traditionale. In documentar nu trebuie sa apara in prim-plan imaginile din reviste porno sau sexy pe care Mauro le are lipite la kumarak, palaria traditionala pe care o foloseste pentru acest dans. Cind plecam, toata familia lui Mauro este strinsa in fata casei. “Cum spuneti la revedere in zejanski?”, ii intreb. “Domnu’ cu voi!”, striga ei in urma noastra...

Cosmin Tupa


Turist prin tara istro-romanilor
Trimis de Nica Constantin (e-mail: n...n@home.ro) la 24-02-2004

In vizita fiind vara trecuta prin Croatia m-am informat de pe net si am facut tot posibilul sa trec printr-o localitate locuita de istro-romani pentru ca subiectul ma pasiona inca din scoala(nu sunt filolog).Asa ca am poposit intr-o dupa amiaza in care ploa torential in satul Susnievita(Valdarsa) unde am intrat intr-un magazin ca sa intreb unde ii pot gasi pe oamenii care vorbesc aceasta limba .Acolo dau de o vanzatoare tanara care,spre mirarea mea, stia engleza si care,cam mirata de ce o intreb, imi spune vag ca ar sti o femeie foarte in varsta care stie limba dar e plecata din localitate. Asa ca, putin dezamagit, imi cumpar o apa minerala ca sa salvez un pic aparentele si ies din magazin.Pe scarile din fata magazinului stateau doi oameni mai in varsta pe care ii abordez in romana direct "Vorbiti romaneste?" la care ei sa uita mirati la mine si imi raspund "Ia,ganim rumuneasti" adica "da,intelegem romaneste" si apoi incep sa curga intrerbari cine suntem,de unde venim,cum este Romania toate intr-o istro-romana destul de amestecata cu croata dar din care intelegeam ce voiau sa spuna destul de bine.Entuziasti imi zic ca vor sa ma duca la Pipo Glavina,nepotul lui Andrei Glavina cel care a fost singurul care a incercat in termeni foarte practici sa creeze o miscare de renastere prin zona in perioada interbelica si care a si studiat in Romania. Aici am avut iarasi placerea sa cunoastem niste oameni foarte primitori si bucurosi sa se intalneasca cu noi pe care ne considerau din start "fratre al meu".Aici am mai stat cateva ore in care am degustat un vin local foarte bun si am vorbit despre ei,despre istoria lor, despre limba lor din care am aflat ca multe cuvinte erau in aceiasi forma ca in romana,doar cateva particularitati de pronuntie le deosebeau, de ex: "ureche" - "ureache","degete" - "doashte","par"-"peri" etc. Cand a venit vorba de cati vorbitori mai sunt au zis ca la ei in sat nu mia sunt decat rveo 500 de oameni iar numarul lor se imputineaza din ce in ce mai mult nu atat datorita sovinismului crunt de care dau si au dat dovata croatii cat si datorita fenomenului de migrare in zonele urbane.Trecand peste amanunte se poate spune ca noi,romanii(norocosi dupa ei ca ne-am nascut in Romania), i-am cam uitat dar ei nu au uitat ca au niste frati la nord de Dunare.In concluzie,acolo am vazut pentru prima oara ca notiunea de "patriotism" nu e una demonetizata ci are sens in intregul ei.Acei oameni,cati au mai ramasa si acolo, isi doresc sa fie considerati romani!

[Comentariul de mai sus reprezinta opinia personala a unui cititor. Responsabilitatea juridica apartine in totalitate acestuia.]

Source:

  • http://www.expres.ro/social/?news_id=146844&PHPSESSID=9f16a6ac81e06f1d82cd0af472534e98


Main Menu


This page compliments of Marisa Ciceran

Created: Tuesday, February 24, 2004, Last Update: Tuesday, February 02, 2010
Copyright © 1998 IstriaNet.org, USA