|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
[from Wikipedia, edited] [Istroromâna este o limbă romanică vorbită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria, în partea de nord a Mării Adriatice, Croaţia, de o populaţie care îşi zice Vlåşă, dar care este denumită Ciribiri de populaţia locală şi istroromâni sau vlahi istrieni de către lingvişti.CuprinsVorbitoriÎn prezent, numărul de vorbitori este estimat la 500 - 1.000 de persoane, maximum 1.500. Datorită faptului că istroromânii nu sunt recunoscuţi oficial ca minoritate etnică în Croaţia, o statistică oficială nu există, datele fiind pur estimative. Totuşi, un studiu din 1994 (ethnologue.org) indică un interval de 555 până la 1.500 de vorbitori ai românei istriene. Limba este înscrisă în Cartea roşie a UNESCO pentru limbi pe cale de dispariţie ca fiind "grav periclitată", mai ales pentru că nu sunt şanse de reabilitare, dat fiind faptul că nu există educaţie sau presă în această limbă, iar în Croaţia populaţia istroromână nu este recunoscută ca minoritate. Pe 29 aprilie 1994 însă, a fost înfiinţată Asociaţa Culturală a Istro-Românilor "Andrei Glavina" care va reprezenta drepturile istroromânilor, mai ales în satele Jeiăn, Şuşnieviţa şi alte şase sate în care locuiesc aceştia. Multe sate au nume româneşti cum ar fi: Jeiăn, Şuşnieviţa, Buzet (buză), Katun (cătun), Gradinje (grădină), Letaj, Sucodru (codru, munte), Costârcean (nume românesc). OrigineIstroromâna se aseamănă cu româna, şi este dealtfel considerată de majoritatea lingvştilor ca fiind un dialect al limbii române. Ipoteza unei origini dalmate, susţinută de unii lingvişti este uşor contrazisă de realitatea lingvistică şi de numeroasele caracteristici ale istroromânei care o leagă în mod conclusiv de limba română. În secolul XII este menţionat un domnitor al Istriei pe nume Radul (probabil un nume românesc). Totuşi, primele atestări documentare elocvente ale istroromânilor datează din 1329, când cronicile sârbe vorbesc despre o populaţie vlahă în zonă. Aceasta sugerează că istroromânii au sosit în Istria în secolul al XIV-lea sau mai înainte. Locul de origine se bănuieşte că ar fi bazinul munţilor Carpaţi. Unii lingvişti (printre care şi Ovidiu Densusianu) sunt de părere că istroromânii au venit în această regiune din Transilvania sau din Serbia, acum aproape 1000 de ani. Ocupaţia principală a istroromânilor era păstoritul. În plus ei se ocupau cu producerea mangalului şi a oţetului, şi cu comercializarea acestora. GraiuriExistă două subgrupe principale ale istroromânei, cunoscute în zonă sub numele žejànski şi vlåški:
FonologieFonologia istroromânei se aseamănă cu cea a limbii române. În plus faţă de setul de foneme româneşti, istroromâna are vocala notată å şi două consoane palatalizate, ń şi l’. O particularitate a istroromânei în comparaţie cu alte dialecte ale limbii române este rotacismul (transformarea consoanei /n/ în /r/), de exemplu lumina devine lumira. Acest fenomen mai este întâlnit şi astăzi în anumite sate din zona Munţilor Apuseni şi din Maramureş, fapt care i-a determinat pe numeroşi istorici să indice Transilvania ca locul de origine al istroromânilor. Un alt proces fonologic, observat de Sextil Puşcariu în anii 1920, este transformarea vocalei î în ă mai ales în zonele sudice ale ariei locuite de istroromâni. Morfologie şi sintaxăVerbulVerbele istroromâne se împart la fel ca în limba română în patru conjugări. Exemple:
O categorie deosebită de verbe sunt cele care se termină la infinitiv în -véi sau -úi (bivéi, movéi, carúi, radúi) şi care se folosesc pentru acţiuni iterative. Verbele terminate în -éi (piséi, frustikéi) au fie aspectul perfectiv fie cel imperfectiv. Gerunziul se formează cu terminaţiile -anda sau -inda (rugánda, avzínda), aşa cum în româneşte spunem uneori "L-am văzut lucrândă." La modurile personale verbele au particularitatea că acolo unde verbele româneşti la persoana întâi plural se termină în -m cele istroromâne se termină în -n: "rugån" (rugăm), "tirén" (ţinem), "avzín" (auzim) etc. Similar, terminaţia românească -ţi de la persoana a doua plural devine în istroromână -t: "rugåiat" (rugaţi, imperfect). Timpul imperfect se formează altfel decât în română, şi anume la forma de infinitiv se adaugă terminaţii ce includ semivocala "i": "rugåiam" (rugam), "rugåiai" (rugai), etc. Perfectul compus se formează ca în româneşte dar cu cele două părţi inversate, ca în: "rugåt-am" (am rugat), "tirut-ai" (ai ţinut), etc. Modul conjunctiv se formează ca în română, dar persoana a treia copiază forma de la indicativ. În plus, conjuncţia "se" (să) poate fi înlocuită cu "neca". Modul condiţional-optativ se formează cu alte elemente auxiliare decât în româneşte: res, rei, re, ren, ret, re + infinitiv, de exemplu "res rugå" (aş ruga). La condiţional trecut se folosesc aceleaşi auxiliare şi infinitivul, dar între acestea se intercalează auxiliarul "fost": "res fost rugå" (aş fi rugat). Istroromâna are şi un timp viitor la modul condiţional. El se formează cu terminaţiile: -r, -ri, -re, -rno, -ret, -ru, aplicate la o formă uneori modificată a infinitivului. Astfel: "rugår" (aş ruga, în viitor), "tirúr" (aş ţine), etc. LexicCuvintele din limba istroromână sunt în mare măsură moştenite din limba română, cu un număr semnificativ de împrumuturi din limba sârbă. De asemenea, istroromânii care vorbesc şi limba italiană au tendinţa de a folosi şi cuvinte sau expresii italiene. Lista de mai jos cuprinde cuvinte istroromâne cu traducerea lor în română.
Iată mai jos rugăciunea Tatăl nostru în istroromână.
Fr. J. Sajovec a publicat în 1856 în numărul 87 al ziarului "Novice gospodarske, obertnijske i narodske" textul de mai jos, al aceleiaşi rugăciuni, culese în satul Suşńeviţa. Ortografia este cea originală:
Înregistrare a unui eşantion contemporan Un vorbitor din peninsula Istria este înregistrat: aici. Note: The text in green are corrections or adidtions made by our editors. Bibliografie:
Adus de la:
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
This page compliments of Marisa Ciceran Created:
Friday, November 11, 2005, Last Update:
Wednesday, August 04, 2010
|
